Băsescu: CC rămâne puternică și de neatins câtă vreme nu face un joc politic

Băsescu: CC rămâne puternică și de neatins câtă vreme nu face un joc politic
Publicat: 09/08/2012, 22:29
Actualizat: 02/08/2014, 05:47

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, în privința CC, că instituția va rămâne „puternică și de neatins atâta vreme cât nu face niciun fel de joc politic”, exprimându-și convingerea că nu va face nici în continuare acest lucru, indiferent de partidele care au propus judecătorii CC.

Băsescu a fost întrebat cum vede faptul că din partea Curții Constituționale ar fi fost transmisă o scrisoare Comisiei de la Veneția în care ar fi acuzate presiuni asupra judecătorilor constituționali, solicitând sprijinul acestui for.

„Dincolo de sprijinul de la Comisia de la Veneția pe care l-au solicitat sau nu, eu nu am văzut o astfel de adresă, o astfel de scrisoare, dincolo de poziția doamnei vicepreședinte al Comisiei Europene, dincolo de orice alte declarații politice, Curtea Constituțională a României rămâne puternică și de neatins, atâta timp cât nu face niciun fel de joc politic. Și eu cred că nu face, asta este convingerea mea, indiferent ce partide i-au propus pe judecători. Mai ales, în chestiuni fundamentale, pot fi erori, pe care Curtea le-a și recunoscut, uneori le-a corectat prin decizii care au urmat. Nimeni nu-i perfect și la volumul de lucru uriaș pe care îl are Curtea Constituțională sunt posibile uneori și erori, dar nu cred că putem spune că avem o Curte Constituțională care decide funcție de deciziile de la partide”, a declarat Băsescu.

El a opinat totodată că, în ciuda presiunii pe care ar fi făcut-o public USL, premierul Victor Ponta sau președintele interimar Crin Antonescu, judecătorii Curții au respins solicitările acestora.

„Cu toată presiunea pe care a făcut-o USL public, președintele interimar Antonescu, premierul, decizia 3 a Curții ați văzut cum execută practic fiecare element de contestație. (…) Nu a fost admisă niciuna dintre contestațiile pe care le-a făcut președintele Senatului și președintele Camerei, deci cred că avem probe că aici influențele sunt foarte mici. Sper să rămână așa”, a mai afirmat președintele suspendat, referindu-se la contestațiile depuse de USL privind validarea referendumului din 29 iulie.

Președintele Comisiei de la Veneția a făcut, marți, apel la autorități și la partidele politice din România să respecte pe deplin independența Curții Constituționale și să se abțină de la presiuni, precizând că în urmă cu o zi a primit noi informații de la CC în legătură cu acest subiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?